REŞIŢA – Se pare că strategia managerului Waldemar Murgu a dat roade, astfel încât salariaţii primesc şi voucherele de vacanţă!
Pentru prima dată în istoria recentă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, cifrele prezentate negru pe alb de manager demonstrează că se poate eficientiza activitatea, fără să mai fie pierderi. Chiar dacă a fost intransigent şi blamat, uneori, pentru anumite situaţii create în prestarea serviciilor medicale de către spital, acuzat că, în timp ce la alte spitale se dau vouchere de vacanţă, la SJU acestea nu sunt acordate, cum-necum, până la urmă, managerul a venit cu date concrete care certifică o evoluţie bună din punct de vedere financiar, dar şi în ceea priveşte îmbunătăţirea actului medical. „Datorită faptului că în ultimele patru luni nu am mai acumulat pierderi, chiar cinci luni, fiindcă garantat octombrie e pe plus, am reuşit să dăm voucherele de vacanţă. Deja foarte mulţi salariaţi au şi luat aceste vouchere. În total, voucherele de vacanţă la SJU Reşiţa sunt în valoare de 1,6 milioane lei, aşadar peste 1000 lei pentru fiecare persoană“, a anunţat Murgu într-o conferinţă de presă.
Managerul SJU Reşiţa a explicat prin grafice comparative întreaga evoluţie a rezultatelor financiare, pentru a argumenta cum a dat roade strategia sa: „Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa este plătit în proporţie de 80 la sută de către Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, în urma serviciilor pe care le prestează, în funcţie de numărul de pacienţi ş.a. Pentru a vedea saltul spectaculos pe care l-a făcut în acest an SJU, trebuie punctată o comparaţie. În funcţie de numărul de pacienţi şi de indicele de complexitate a cazurilor, primim mai mulţi sau mai puţini bani. Cu cât indicele de complexitate este mai mare, adică poate fi 0, 89 sau 2, acea sumă de 1.500 lei se înmulţeşte cu acel indice. Asta înseamnă că SJU a prestat o serie de servicii mai complexe, respectiv operaţii laparoscopice sau alte intervenţii dificile. De pildă, în anul 2018, SJU a externat 23.781 de pacienţi, iar în anul 2019, până la finele anului, cifra se ridică la 25.800, deşi eu mă aştept la 26.000. Mai mult decât atât, avem internare continuă, caz în care pacienţii stau mai multe zile, şi avem internare de zi, adică pacientul nu stă mai mult de 24 de ore. Rezultatele au fost chiar mai spectaculoase la internarea de zi, fiindcă în 2018 au fost internaţi 46.382 de pacienţi, iar în 2019, până la finele anului, conform graficului, 26.000“.
Din spectaculos în mai spectaculos, cifrele sunt la fel de îmbucurătoare şi în ceea ce priveşte ambulatoriul, în acest an fiind înfiinţate cinci ambulatorii noi care au contribuit la eficientizarea activităţii medicale: „În 2018 au fost trataţi în ambulatoriu 5.948 de pacienţi, iar în acest an, tot conform graficului, vor fi cu 2.000 de pacienţi mai mult până la sfârşitul anului. Împreună cu directorul medical am înfiinţat cinci ambulatorii noi, ceea ce este o premieră. Doar într-un an am înfiinţat ambulatoriul de urologie, oncologie, interne II, cardiologie II şi dermato-venerice. Până la jumătatea anului viitor ne-am propus şi câte un ambulatoriu la ORL, ortopedie şi chirurgie. În momentul în care eu am preluat managementul SJU Reşiţa, sumele obţinute din ambulatoriu erau de aproximativ 500.000 lei. Cu aceste cinci ambulatorii noi şi cu optimizarea activităţii celorlalte ambulatorii, adică nu se mai lucrează două ore, ci şapte ore, am ajuns la 2 milioane de lei pe an“.
Cifrele pe ultimele patru luni vorbesc de la sine
Cel mai elocvent este rezultatul care sintetizează toate aceste evoluţii, adică sumele obţinute de la CJAS CS: „Dacă în 2017, a comunicat Murgu, SJU încasa de la CAS 45 de milioane de lei, în 2018 încasa 46 de milioane lei, în acest an am încasat peste 52 de milioane de lei. Asta înseamnă că e cel mai spectaculos rezultat obţinut de Spitalul Judeţean în ultimii ani. Am preferat să comunic aceste rezultate în cifre şi date concrete pentru a se observa mai bine evoluţia. Pentru mine, tot în cifre, ca să nu fabulăm cum fac alţii, foarte important e un alt rezultat. De pildă, în anii precedenţi, în lunile iunie, iulie, august, septembrie, a fost un minus de 4.117.000 lei, iar în ultimele patru luni, deci pe 2019, am avut un minus de 130.000 lei. Şi doar pentru că iunie a fost pe minus, fiindcă celelalte trei luni, respectiv iulie, august şi septembrie 2019 au fost pe plus, iar luna octombrie va fi tot pe plus. Deci, pot să spun cu mâna pe suflet că ultimele cinci luni sunt pe plus, Spitalul nemaiacumulând nici un leu pierdere, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte mulţi ani. Pentru comparaţie, în luna august 2018 au fost 850.000 lei minus, iar în august 2019 au fost 133.000 lei plus, în septembrie 2018 au fost 800.000 lei minus, în septembrie 2019 au fost 2.000 lei minus. În orice caz, rezultatul ultimelor trei luni e de aproximativ 60.000 lei plus“.
De asemenea, managerul a spus că este primul an în care a scăzut numărul de angajaţi, dar asta s-a întâmplat în mod natural, prin ieşirea la pensie a multor cadre medicale. Aşadar, nu a mai crescut numărul angajaţilor, tocmai în ideea eficientizării activităţii spitalului. Murgu nu-şi atribuie decât strategia, precizând că meritul este comun, aceste rezultate nefiind posibile fără medici, asistenţi, infirmieri, personal auxiliar. „Cred că suntem pe un drum bun, a concluzionat managerul, de aceea mi-am propus ca la sfârşitul anului viitor, în 31 decembrie 2020, SJU Reşiţa să fie pe excedent“.
Cu siguranţă toate schimbările în bine i-au determinat pe bolnavi să aibă mai multă încredere în serviciile medicale prestate de SJU Reşiţa şi să nu mai apeleze chiar aşa, cu una cu două, la Timişoara.
Alexandra Gorghiu