Caraş-Severin, Romania

Dar avea conotaţii şi în ceea ce priveşte lupta pentru locul secund. În final, a fost o victorie care a mulţumit multă lume. I-a făcut fericiţi pe reşiţeni, şi le-a dat speranţe urmăritoarelor formaţiei vâlcene, în special Daciei Mioveni.

Întâlnirea a fost una echilibrată. Dar a avut şi momente în care fiecare dintre combatante a condus ostilităţile. Tabela de marcaj s-a deschis relativ repede, în minutul 12, când Amzucu la „executat“ pe Pompea, cu un şut plasat, în colţul drept.

În minutele 19 şi 21, reşiţenii au fost foarte aproape de majorarea scorului. Iar în minutul 30 am consemnat un moment foarte important al jocului, cu ocazii la ambele porţi.

După ce Nădăban a ratat din poziţie de singur cu portarul, Iovanovic de la oaspeţi a trimis în bara porţii lui… Iovanovici. Cu cinci minute înainte de pauză, inevitabilul s-a produs, pe fondul unui joc mai bun al vâlcenilor, Melcea restabilind egalitatea.

După pauză, în minutul 57, oaspeţii puteau prelua conducerea, dar Dondea a şutat imprecis, după o acţiune personală. A venit minutul 72, când Gideon şi-a adus echipa în avantaj, fază în care vâlcenii au reclamat ofsaid la atacantul reşiţean.

Iar în ultimele secvenţe ale confruntării, pe fondul presiunii echipei din Zăvoi, Ciubăncan a obţinut un penalty, fiind faultat de Bier, acesta din urmă văzând şi „roşu“ pentru injurii. Astfel, Nădăban a închis tabela la 3-1.

F.C.M.R.: Iovanovici – Amzucu, Tânc, Marincău – Boterez (min. 79, Domondi), Doană (min. 63, Luca), Cojocariu, Panaitescu – Mihalcea, Nădăban, Gideon (min. 83, Ciubăncan).

Marius Moraru

[email protected]