CARAŞ-SEVERIN – Iar Biserica şi Armata i-au fost alături, „pentru că, în timpul vieţii, Sorin Frunzăverde a slujit cei doi stâlpi ai societăţii româneşti: Armata şi Biserica“, după cum spunea PSS Lucian, Episcopul Caransebeşului.
Slujba înmormântării fostului ministru al Apărării şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, a fost oficiată de PSS Lucian, alături de zeci de preoţi, şi a avut loc la Catedrala din Govândari, iar ceremonialul a fost unul impresionant. Pe ultimul drum i-au fost alături familia (mama Vera, soţia Doina, fiica Sorana), prietenii apropiaţi, foşti colegi din politică, printre care îi amintim pe Mihai Stănişoară şi Gelu Vişan, şi administraţie, zeci de primari, oameni simpli şi mulţi militari români, care au stat de strajă la căpătâiul celui care a fost de două ori ministru al Apărării. Tot la căpătâiul lui Frunzăverde au stat coroanele de flori trimise de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de Ministerul Apărării Naţionale.
Discursuri emoţionante despre viaţa profesională şi personală a lui Sorin Frunzăverde au susţinut bunul său prieten, generalul Ioan Ion, preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, şi Prea Sfinţitul părinte Episcop Lucian.
„Sorin Frunzăverde a fost chemat în braţele Domnului Isus Hristos chiar duminică, în timpul Sf. Liturghii. A fost ctitorul a zeci de biserici şi a iubit soldaţii români; a slujit Armata şi Biserica, iar azi îi sunt alături pe ultimul drum cei doi piloni ai societăţii româneşti: Biserica şi Armata“, a spus PSS Lucian.
Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, dorind să răsplătească meritele lui Sorin Frunzăverde pentru contribuţia adusă ridicării prestigiului Armatei Române i-a conferit post mortem Emblema de Onoare a Armatei Române.
Fiecare dintre cei prezenţi în biserică, printre care şi învăţătoarea sa, doamna Elena Petcu, şi-a luat rămas bun de la Sorin Frunzăverde, iar afară a fost aşteptat de o mare de oameni, de zeci de militari, toţi conducându-l spre cimitir.
Sorin Frunzăverde i-a lăsat în urmă pe cei care l-au cunoscut, apreciat, respectat, iubit, dar şi pe cei care nu l-au cunoscut şi hulit; a luat cu el o LUME. Banatul de Munte a pierdut o personalitate puternică şi un om deosebit, iar miercuri, 6 noiembrie 2019, s-a mai închis un capitol din istoria judeţului Caraş-Severin.
Nina Curiţa
Sorin Frunzăverde, condus pe ultimul drum…
Posted by Caras Online Caon on Wednesday, November 6, 2019
Sorin Frunzăverde, condus pe ultimul drum…
Posted by Caras Online Caon on Wednesday, November 6, 2019
Sorin Frunzăverde, condus pe ultimul drum…
Posted by Caras Online Caon on Wednesday, November 6, 2019