Când au fost găsiţi de echipajele Poliţiei de Frontieră, cei doi se plimbau pe lângă canalul Bega, prinşi într-o discuţie. Prezenţa oamenilor legii i-a luat prin surprindere: sârbii au povestit că habar nu aveau că nu mai sunt pe teritoriul ţării lor şi că plecaseră la pescuit cu câteva ore înainte.
După câteva ore de aşteptare în zadar, pentru că nu le-a picat nici un peşte, s-au gîndit să caute alt loc, unde sperau să aibă mai mult noroc la peşte. „Identităţile lor au fost confirmate de autorităţile de frontieră vecine.
Cele două persoane au fost predare poliţiei de frontieră sârbe, după o întrevedere în cadrul căreia cele două autorităţi de frontieră au apreciat că trecerea ilegală a frontierei s-a realizat neintenţionat.
Este primul caz de acest gen înregistrat în acest an”, ne-a declarat comisarul Viorel Alexe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră timişene.
Ionela Luchian