Iar Generaţia 2008 este saltul concret pe care îl propune PSD pentru a trece într-o nouă etapă a vieţii politice româneşti.
– Credeţi că în acest fel se va reforma clasa politică?
– Suntem cel mai mare partid al ţării, iar prin schimbul de generaţii în PSD vom declanşa un proces ireversibil de înnoire şi reformă a clasei politice. Prin Generaţia 2008 nu urmărim doar un exerciţiu politic pentru PSD, ci construirea bazei unei administraţii mai performante. Ştiu însă că nici o pledoarie pentru Generaţia 2008 nu vă va convinge mai bine decât următoarele luni când veţi vedea la treabă noua generaţie de pesedişti. Până la urmă, trebuie să demonstrăm pragmatic, prin fapte, nevoia şi valoarea Generaţiei 2008.
Înţelegere verbală sau protocol semnat
– În ce va consta protocolul de colaborare dintre PSD şi PRM?
– În cadrul Biroului Permanent Naţional de luni, am decis să mandatăm grupurile parlamentare PSD pentru începerea negocierilor cu grupurile PRM, în vederea consolidării poziţiei de partide de opoziţie ale celor două formaţiuni. Suntem partide de opoziţie şi este firesc să colaborăm pe chestiuni de interes pentru ţară. Există posibilitatea să optăm pentru o înţelegere verbală. Dacă vom semna un protocol, atunci va fi o înţelegere tehnică, la nivel parlamentar. PSD nu-şi armonizează pentru prima dată activitatea parlamentară cu PRM.
– Ce urmăriţi prin colaborarea cu PRM?
– Prin acest tip de colaborare parlamentară nu facem decât să dăm un impuls acţiunilor opoziţiei. Avem datoria, faţă de cei care ne-au votat, să ne folosim de toate instrumentele luptei politice parlamentare pentru a opri această guvernare care ne împinge spre dezastru. Între împingerea ţării spre dezastru economic şi social şi blocarea declinului, chiar şi prin intermediul unei colaborări parlamentare cu PRM, eu prefer să evit dezastrul din viaţa de zi cu zi a oamenilor. Doresc să fie foarte clar: nu vorbim despre o alianţă politică. PSD şi-a propus să revină la guvernare exclusiv pe o platformă de stânga, progresistă. Dar până când vom ajunge la guvernare, avem obligaţia să dăm jos acest guvern care împinge ţara spre marginea prăpastiei.
Crimele comunismului trebuie condamnate
– Sunteţi de acord cu legea lustraţiei?
– Da, dar nu în forma excesivă pentru că nu este decât o formulă inversată de poliţie politică. Crimele comunismului trebuie condamnate şi sprijin la modul cel mai serios comisia condusă de dl. Profesor Tismăneanu. Dar să blochezi accesul la funcţii unui tânăr care a fost forţat de împrejurări să se înscrie în UTC, sau unui primar care a fost gospodar în comuna sa şi înainte de 1989 mi se pare o greşeală.
Polul social
– Care este opinia d-voastră privind formarea Polului social propus de Ion Iliescu?
– Sunt de acord cu nevoia unei dezbateri civice pe zona de stânga şi PSD va participa la o asemenea dezbatere. Sunt de acord că intelectualii de stânga trebuie activaţi mai mult politic şi PSD va deschide uşa şi intelectualilor şi oamenilor simpli. Dar nu sunt de acord cu nici o construcţie politică paralelă, făcută de membrii PSD. Vocea politică a stângii este PSD, iar un PSD reformat, cu Generaţia 2008 în avangardă, poate fi o platformă suficient de atractivă pentru orice om de stânga din România, intelectual sau nu. Dacă sunt însă oameni, care nu sunt membri sau simpatizanţi ai PSD şi care vor să se exprime politic pe zona de stânga au toată libertatea să se asocieze într-un partid şi să-şi exprime opiniile. PSD nu are puterea şi nici dorinţa să blocheze proiecte politice de stânga atâta timp cât ele nu sunt dezvoltate şi susţinute de membrii PSD. Dacă sunt implicaţi membri ai partidului situaţia se schimbă pentru că, până la urmă, este o problemă de loialitate.
Sondajele de opinie – Mătuşa Tamara
– Cum comentaţi ultimul sondaj de opinie IMAS?
– Arată că pierderea de voturi pe care am înregistrat-o la începutul anului în contextul scandalului «Mătuşa Tamara» şi a problemelor interne, s-a oprit. Ne-am stabilizat la 24% şi de acum, după clarificările interne şi lansarea Generaţiei 2008 începem să recâştigăm încrederea votanţilor noştri. Ultimele sondaje au dat o veste bună PSD – care, iată, nu a putut fi distrus de cei care sperau acest lucru – şi una foarte proastă puterii pentru că arată că românii şi-au pierdut încrederea în viitorul Alianţei D.A., devenită după mai puţin de 500 de zile la putere, o structură moartă din punct de vedere politic şi electoral.
Carte de vizită
Mircea Geoană a fost ales Preşedinte al PSD în aprilie 2005. A fost ministru al Afacerilor Externe din decembrie 2000 până în decembrie 2004. După Institutul Politehnic Bucureşti şi Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti a absolvit în 1992 “Ecole Nationale d’Administration” din Paris.
Mircea Geoană vorbeşte fluent engleza, franceza şi spaniola.
Daniel Albu