S-a avut în vedere controlarea marcării compoziţiei fibroase şi etichetării produselor textile aflate la comercializare. „S-au încheiat 78 de procese-verbale de constatare a contravenţiei, prin care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 23.300 RON”, a spus Cristiana Bigan, director executiv la OJPC Bihor.
Printre firmele amendate, pe plan naţional, se remarcă SC Steilmann SRL Bucureşti, sancţionată pentru abateri privind informarea consumatorilor cu privire la elementele de identificare şi caracterizare a produselor textile.
Claudia Curta