Pentru evitarea aglomeraţiei din casierii şi
în perioada în care casieriile vor fi
închise, clienţii Enel Energie
care doresc să îşi achite
factura de energie electrică pot
alege să plătească în numerar, la
magazinele şi supermarketurile care au
afişată sigla PayPoint, pe baza
facturii, sau prin direct debit, pentru
clienţii ING Bank, BCR, BRD, CitiBank, CEC Bank,
Raiffeisen Bank, Banca Transilvania sau Unicredit
Ţiriac Bank. De asemenea, factura mai
poate fi achitată prin reţeaua de ATM-uri BCR
(pentru deţinătorii de card BCR), BRD (pentru
deţinătorii de card BRD) şi Unicredit
Ţiriac Bank (pentru deţinătorii de carduri
emise de orice bancă din România). Consumatorii
mai pot plăti şi
on–line, prin ordin de
plată sau prin Self bank şi
Express Payments, în cazul clienţilor ING.
Pentru perioada în care nu este prevăzut program
cu publicul, nu se vor face preavizări sau
deconectări de la reţeaua de energie
electrică. Dispeceratele societăţilor
Aquatim şi Colterm
vor funcţiona non-stop pe perioada
sărbătorilor pascale. La dispeceratul
Aquatim, la numărul de telefon
0256/201.362, puteţi sesiza orice probleme legate de
apă şi canalizare – apă neconformă,
presiune sau debit necorespunzătoare, defecte ale
contoarelor de branşament, capace de canal lipsă
etc. Este asigurată permanenţa serviciului, iar
echipele de intervenţie pot fi suplimentate pentru
remedierea unor eventuale avarii la reţelele de
apă şi canalizare. Dispeceratul
Colterm vă stă la
dispoziţie la telefon 0256/494.133.
