Lucrările de desfundare a canalizării pluviale de pe strada Meşteşugarilor
au început în toamna anului trecut, fiind apoi oprite din cauză că Inspecţia
Teritorială în Construcţii nu a acceptat proiectul privind refacerea carosabilului.
Problema consta în faptul că asfaltul era pe pământ, şi nu pe balast, spune
Dumitru Fildan, directorul Direcţiei Tehnice din Primărie. Primăria a reziliat
contractul cu proiectantul, angajând unul nou, soluţia propusă de acesta fiind
acceptată de Inspectoratul în Construcţii.
Contract reziliat
Firma care a elaborat proiectul respins este SC Consilier Construct SA, aceeaşi
care trebuia să coordoneze şi lucrările de pe Corso, afirmă Dumitru Fildan.
Societatea ar mai fi trebuit să facă proiectele privind modernizarea a încă
opt străzi, însă contractul a fost reziliat de Primărie, iar Consilier Construct
nu a încasat nici un ban pentru non-serviciile prestate.
Pengo Zoltan