Caraş-Severin, Romania


Graţie eforturilor comune ale Spitalului
Clinic Municipal
şi
Universităţii de Vest„Vasile Goldiş”,Aradul are un Centru de coordonare de
transplant. „Astfel de centre există deja
în câteva oraşe din ţară. Am
pornit această iniţiativă anul trecut,
în ideea de a facilita cetăţenilor
judeţului Arad accesul la organe.
Dacă noi dăm donatori de organe, atunci avem
şanse mai mari să şi primim organe
pentru arădenii care au nevoie de
transplant” – punctează dr. Teodora
Olariu
.


Cu 8.000 de euro de la UVVG, a fost
achiziţionat deja un electroencefalograf (EEG), cu
ajutorul căruia se monitorizează activitatea
creierului. Dr. Armando Munteanu, coordonator de
transplant, explică: „În cazul
iniţierii acţiunii de transplant, trebuie
diagnosticat pacientul cu moarte cerebrală de o
comisie de medici primari, iar acest diagnostic poate
fi susţinut şi probat cu EEG.”


Cu ajutorul Direcţiei de Sănătate
Publică
(dr. Ţârcuş şi
dr. Nicolescu), s-au purtat discuţii la nivelul
Serviciului de Ambulanţă, Unităţii
de Primire Urgenţe, secţiilor de chirurgie,
terapie intensivă şi neurologie din spitalele
arădene, dar şi cu autorităţile
locale, pentru implementarea cât mai urgentă
a activităţii de prelevare de organe,
ţesuturi şi celule umane în vederea
transplantului. „Acum suntem în faza de
dotare adecvată a laboratoarelor medicale din
Spitalele Municipal şi Judeţean, cu resursele
materiale necesare efectuării analizelor necesare
unei astfel de activităţi” –
precizează dr. Munteanu.

Procedura


Întreaga activitate demarează după ce
coordonatorul de transplant constată diagnosticul
de moarte cerebrală, explică familiei
situaţia, iar aceasta îşi dă
acordul pentru donarea de organe. Din acel moment,
pacientul este menţinut în mod artificial cu
funcţie cardio-circulatorie şi respiratorie
până la sosirea echipelor chirurgicale de
transplant. Acestea vor sosi în acelaşi
moment, din toate centrele universitare din
ţară.


Activitatea de prelevare se va realiza în
sălile operatorii ale Spitalelor Municipal şi
Judeţean. Odată prelevate, organele sunt
transportate la banca de organe din fiecare centru
universitar. „În măsura în care
arădenii sunt pe liste de aşteptare pentru
transplant şi sunt compatibili, vor avea
prioritate la organele prelevate din Arad” –
susţine dr. Olariu.


 

De ce nu?


Transplantul nu se poate face sub nici o formă
atunci când pacientul, în timpul
vieţii, refuză donarea de organe. În
diferite patologii (cancer, hepatită B şi C,
SIDA etc.) se contraindică activitatea de
prelevare de organe în vederea transplantului.


 

D.D.