Caraş-Severin, Romania

După ce în 2007 a cucerit primul titlu european Alpe Adria, pilotul reşiţean a reuşit în acest an un rezultat deosebit, devenind campion european U.E.M. CUP, la clasa 600 cmc Super Sport.

Suportul clubului

Performanţă despre care au făcut referire cu satisfacţie, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ion Zamfirescu, directorul executiv al C.S. U.C.M.R., şi Adrian Preda, preşedintele Secţiei Moto. Dar, cum era şi firesc a vorbit cu emoţie şi Ionel Pascotă. „Clubul se mândreşte cu un asemenea sportiv, considerat de specialişti cel mai bun pilot din istoria motociclismului românesc, a punctat Ion Zamfirescu. Am făcut şi vom face în continuare tot posibilul ca să aibă condiţii cât mai bune de pregătire, cât şi în privinţa tehnicii“.

Pe de altă parte, Ionel Pascotă a mărturisit: „Nu puteam ajunge la aprecierea că sunt cel mai bun motociclist român, fără puterea clubului. Ai nevoie de talent, dar şi de suport financiar, logistic, absolut tot. Am început cu stângul, datorită motorului. Dar, încet-încet am revenit şi, înaintea ultimei etape a Campionatului European U.E.M. de la Poznan (Polonia), aveam un avans de nouă puncte, faţă de locul doi. Am făcut o cursă tactică, am sosit al IV-lea, dar am devenit campion european“.

Încă două succese

Pe lângă acest titlu, Ionel Pascotă a câştigat Campionatul Romanian Superbike, clasa 600 SuperSport, şi nu va mai putea pierde nici Campionatul Naţional pe circuit, deşi mai este programată o ultimă cursă (19 octombrie a.c., Hungaroring).

Marius Moraru

[email protected]