Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Oficialii CSM Reșița au pus în vânzare biletele și abonamentele pentru sezonul fotbalistic 2019/2020 din Liga a II-a. Galeria rosso-nerilor vinde abonamente luni și marți în Govândari, la Victoria, între orele 16-18. De asemenea, abonamentele se pot achiziționa și de la sediul clubului din Valea Domanului.

„Ne bazăm pe sprijinul suporterilor. Chiar din data de 24 iunie, în ședința de Consiliu Local s-au stabilit prețurile pentru bilete și abonamente pentru sezonul 2019-2020. De luni, 1 iulie, vor fi puse în vânzare abonamentele și ne așteptăm la 700-1000 de solicitări. Prețurile nu sunt foarte mari, un bilet va fi 10 lei, un abonament pentru tur 60 lei și 110 lei pentru întregul campionat. Contează foarte mult pentru noi fiecare bănuț venit în club, fiecare sponsor. Chiar dacă nu sunt sume foarte mari, sunt importante pentru noi. Am început deja lucrările de refacere la terenul sintetic, s-a turnat nisip, s-au pus granule, a fost periat. Erau lucrări necesare, gazonul fiind rupt în anumite porțiuni, iar doi juniori și-au rupt piciorul în acele zone. În mare parte s-a definitivat programul jocurilor de pregătire”, a declarat Cristi Bobar, președintele clubului reșițean.

Primul amical al elevilor lui Leo Doană a fost chiar sâmbăta trecută. FC Hermannstadt a învins CSM Reşiţa cu scorul de 1-0, pe stadionul din Sibiu. Unicul gol al echipei sibiene a fost înscris în repriza secundă de căpitanul Răzvan Dâlbea.

CSM Reșița: Zimmerman – Banac, Vasiu, Manea, Vadasis – Poiană, Bresneni, Săulescu, Vădrariu – Ene și Cablis.

În perioada 4-12 iulie, reșițenii vor merge în cantonament pe Semenic. Următorul amical va fi pe data de 12 iulie, la Drobeta Turnu-Severin, cu FC U Craiova 1948.

Ștefan Moraru