Decizie opţională
Decizia de stabilire a preţului de referinţă la 4.500 lei vechi/kilogram a fost
luată marţi de Ministerul Agriculturii, în acord cu partenerii sociali din industria
de morărit şi panificaţie. Chiar dacă hotărârea va apărea în Monitorul Oficial,
ea nu are caracter obligatoriu şi poate fi luată în seamă sau nu de către producători.
„Este o încercare a Ministerului Agriculturii de a rezolva o problemă a producţiei
agricole, în sensul de a acoperi cheltuielile şi, eventual, reluarea producţiei”,
a susţinut directorul Ioan Seracin.
Costuri reale
Potrivit diriguitorului agriculturii bihorene, în acest moment preţul grâului
la recoltare este de 100-105 euro/tonă. Preţurile finale vor fi stabilite atât
în funcţie de cerere, cât şi de calitatea grâului. Cel mai scump grâu satisface
cerinţele patiseriilor datorită conţinutului ridicat de gluten. Pe ultima treaptă
se situează grâul furajer.
Campania de recoltare a grâului în Bihor este aşteptată să se finalizeze până
la sfârşitul lunii. Având în vedere că au fost cultivate peste 60.000 de hectare,
producţia va depăşi consumul intern al judeţului. Ioan Seracin se aşteaptă ca
fermierii bihoreni să recolteze circa 2,9 tone de grâu la hectar, ceea ce ar
duce la o producţie de peste 170.000 de tone. „O producţie normală, care se
încadrează în media anilor precedenţi”, a precizat directorul.
La export
Din experienţa anilor trecuţi, circa 10% din producţia bihoreană de grâu a fost
exportată. Şeful agriculturii judeţene crede că regula va fi respectată şi în
2006. Majoritatea producţiei va fi însă destinată consumului intern. Chiar dacă
au existat pierderi din cauza condiţiilor climaterice din toamna anului trecut
şi din primăvara anului curent, hrana populaţiei va putea fi asigurată din producţia
acestui an.
Horia Trifa