Caraş-Severin, Romania

VOISLOVA – Joi, la scurt timp după ora prânzului, doi poliţişti au fost victimele unui cumplit accident de circulaţie, oamenii legii ajungând în stare gravă la spital. Totul s-a produs la Voislova, pe DN68, când o autospecială de poliţie în care se aflau cei doi, în misiune, a intrat în coliziune frontală cu un autocamion.

Agenţii au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, iar şoferul TIR-ului este în afara oricărui pericol, după cum ne asigură IPJ CS. „Accidentul a avut loc la intersecția DN 68 cu DJ 684. Autocamionul se deplasa pe DJ 684 și a virat pentru a se înscrie pe DN 68“, ne informa Poliţia judeţului.

FOTO: Tractări auto HLH