VERMEŞ – Poliţiştii ne spun că au surprins, la Vermeş, în seara de 27 mai, după ora 22.00, un bărbat de 67 de ani care deţinea un arsenal pentru braconaj şi care ar fi vrut să vâneze un bursuc.
Bărbatul, care avea asupra sa o armă de vânătoare şi mai multe obiecte folosite în braconajul cinegetic, le-a atras atenţia oamenilor legii întrucât circula pe un drum agricol în apropierea zonei forestiere, cu un tractor cu luminile stinse.
„Procedând la oprirea regulamentară a vehiculului, polițiștii au stabilit că acesta era condus de un bărbat, din localitate, înregistrat în evidențe ca deținător de armă de vânătoare și membru al unui club privat de vânătoare, iar în interiorul cabinei au găsit o armă de vânătoare și alte obiecte folosite la braconaj. De asemenea, asupra suspectului a fost găsită o cartușieră ce conținea 13 cartușe calibrul 30-06. Din cercetări a rezultat faptul că bărbatul se întorcea din pădure, unde ar fi avut intenția să vâneze un bursuc, fără a deține autorizație de vânătoare. Întreaga cantitate de muniție, arma de vânătoare, precum și celelalte obiecte găsite asupra suspectului au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj“, ne informează IPJ.
