Caraş-Severin, Romania

În urma verificarilor efectuate, s-a stabilit ca gruparea era condusa
de aradeanul Raul Pim, de 24 de ani, din Misca, judetul Arad, care se ocupa
în principal de comercializarea drogurilor. Din grupul infractional mai
faceau parte trei minori: doi dintre ei (P.C.M. si L.P.F., de 17 ani) din Sânmartin,
comuna Macea, iar al treilea (S.D.A., tot de 17 ani) din Curtici.

Adolescentii aveau atributii exacte în retea, respectiv de cultivare
si preparare a canabisului pentru a putea fi comercializat. Celor patru însa
li s-a înfundat, cu doua zile în urma, dupa o actiune pusa la cale
de lucratorii S.C.C.O. Arad, în cooperare cu echipa de flagrant a Biroului
de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Timisoara si sub directa coordonare
a procurorilor din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Arad.

Astfel, cei patru au fost prinsi în flagrant, într-un local de
pe Calea Aurel Vlaicu, în timp ce încercau punerea pe piata (en-gros)
a nu mai putin de 28 de kilograme de canabis. În cazul în care grupul
ar fi reusit sa vânda întreaga cantitate de cânepa, ar fi
obtinut nu mai putin de 280.000 de euro. Politistii de la S.C.C.O. Arad au detaliat:
„Dintr-un gram de canabis se fac, de obicei, patru tigari. En-gros, un
gram de canabis costa circa 300.000 – 400.000 de lei; la rândul ei, o
tigareta costa circa 280.000 – 300.000 de lei”.

Dupa ce au fost audiati de procurori si prezentati în fata instantei,
judecatorii au decis cercetarea minorilor din Sânmartin în stare
de libertate. În acelasi timp, pe numele lui Raul Pim si a lui S.D.A.
s-au emis mandate de arestare preventiva, pentru comiterea infractiunii de trafic
de droguri, pedepsita cu închisoare între 3 si 15 ani.

La locuinta adolescentului din Macea au fost gasite mai multe locuri în
care era cultivat canabisul; adeseori, înaltimea plantei atingea chiar
si trei metri. Vecinii si trecatorii însa nu au observat niciodata nimic,
cultura fiind mascata de lastarii vitei de vie din acelasi perimetru.

Eugenia Pantea