CARANSEBEȘ – S-a întâmplat vineri după amiază în cel mai mare cartier al Caransebeșului, Pipirig, unde un localnic de 36 de ani a fost călcat în picioare și bătut cu ranga. În urma loviturilor, victima a fost transportată de urgență la Spitalul Municipal Caransebeș, unde medicii au constatat că avea politraumatisme la cap foarte grave și au decis să-l trimită la Spitalul Județean Timișoara.
Potrivit IPJ Caraș-Severin, agresorul a fost reținut pentru tentativă de omor, urmând să fie prezentat Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de arestare preventivă. Cercetările au relevat faptul că, pe strada Ardealului din Caransebeș, un bărbat, de 36 de ani, din localitate, ar fi fost lovit în cap, cu un obiect contondent, de un alt bărbat, de 24 de ani, din același oraș. A fost întocmit dosar penal, iar în continuare se desfășoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
Update: Față de autorul infracțiunii de tentativă de omor s-a dispus măsura arestării preventive pe 30 de zile.
