Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – După ce Paul Purea (PMP) și Ion Mocioalcă (Pro România) nu au gustat inițiativa liberală de schimbare a vicelui CJ, Ionuț Popovici, liderul PNL CS, senatorul Marcel Vela, a reacționat în aceeași notă.

„Dacă și dl Purea este așa fidel alianței cu PSD, este problema dumnealor. De fapt, nu l-am văzut nici pe domnia-sa să ia atitudine vreodată la atacurile colegului de partid la adresa Opoziției. Nu poți să semnalizezi dreapta, dar mereu să faci stânga… încurci traficul firesc pe drumurile județului, și asa destul de triste și amărâte. Eu respect PMP, dar nu agreez duplicitatea! Referitor la avocatul Mocioalcă, cel care văd că atacă și el PNL, îi ințeleg depresia și frustrarea că nu mai este stăpânul inelelor în județ și că nu mai dă ora exactă de la un hotel din Caransebeș… dacă tăcea, filozof era!”, a spus Marcel Vela.