BĂILE HERCULANE – Primarul staţiunii de pe Cerna, Cristian Miclău și Sorin Maxim, directorul general ADR Vest, au semnat contractul de finanțare în valoare totală de 5.548.269,81 lei pentru proiectul „Reabilitare obiecte de patrimoniu pentru promovarea turistică a Stațiunii Băile Herculane – Pod de piatră“.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reabilitarea și valorificarea unui pod monument istoric de interes național (Categoria A) din stațiunea Băile Herculane și promovarea acestuia, cu scopul de a contribui la dezvoltarea turismului. Scopul proiectului este de a contribui la revitalizarea stațiunii Băile Herculane, care va fi asigurată prin investițiile efectuate pentru infrastructura de turism și prin măsurile de promovare și de marketing realizate, ca urmare a obținerii asistenței financiare nerambursabile.
Lucrările executate vor cuprinde de la curățarea și profilarea albiei, refacerea căii propriu-zise pe pod, repararea pavilionului destinat zonei pietonale până la echiparea podului. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 29 de luni de la semnarea contractului de finanțare.
