BĂNIA – Este vorba despre finanţarea proiectelor aprobate în 2018 pentru un teren de sport multifuncţional şi un drum forestier.
Primarul comunei, Silvestru Bălan, aşteaptă cu nerăbdare această finanţare, fiindcă banii ar fi trebuit să intre încă din luna februarie: „Am aprobată o cerere de finanţare pentru un teren de sport multifuncţional în valoare de 60.000 de euro. De asemenea, tot pe fonduri europene, un drum forestier de 10 kilometri cu 1.500.000 euro, însă n-am primit încă finanţarea. Sunt aprobate cererile de anul trecut şi am primit asigurări că vom primi banii în februarie, dar cum s-a întârziat şi bugetul n-am primit încă nimic“.
Ca în toate primăriile, şi la Bănia sunt probleme cu bugetul care încă nu există, Primăria descurcându-se, deocamdată, cu excedentul de anul trecut, un excedent bugetar de 480.000 de lei. Din acest excedent, primarul intenţionează, totuşi, să facă un pod peste râul Bănia, costurile acestor lucrări ridicându-se la suma de 280.000 lei. De asemenea, restul banilor va fi folosit la cofinanţări, întrucât cheltuielile sunt neeligibile, acestea neintrând în proiectele europene.
Cât priveşte reabilitarea şi modernizarea celor două cămine culturale pe fonduri europene de la Bănia şi Gîrbovăţ, proiect în valoare de 440.000 euro, lucrările au început anul trecut, prin Programul de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Reabilitarea vizează atât interioarele, cât şi exterioarele, dar şi modernizarea cu mobilier nou şi aparatură performantă. Despre stadiul lucrărilor, Bălan a precizat: „Am întrerupt lucrările în timpul iernii, dar acestea vor fi reluate, cel mai probabil, în cursul lunii aprilie“.
O altă bătaie de cap, generalizată în toate primăriile, este plata indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap. Dacă se adaugă şi majorările salariale şi indemnizaţiile de hrană, toate trebuie să se încadreze în bugetul care va reveni acestei primării, deloc uşor de împărţit sau de administrat, după cum remarcă edilul comunei.
