Troiţa de la Peştişu Mare veghează de nouă ani drumul călătorilor.
Drumarii care lucrează la refacerea radicală a drumului judeţean care îi trece, de peste 40 de ani, prin preajmă au avut grijă s-o protejeze, dar asfaltul e turnat până în gardul ei. Există posibilitatea ca, din cauza lucrărilor de finisare ulterioare, totuşi troiţa să fie mutată.
Cândva, aici aveau loc accidente de circulaţie, dese şi inexplicabile.
În 1998 un grup de prieteni, când au aflat legendele locului, a hotărât să ridice aici troiţa pentru a linişti sufletele zbuciumate ale celor morţi în vechime. După ridicarea troiţei, numărul de accidente a scăzut simţitor, dar bătrânii satului, care povesteau de năluci apărute în miez de noapte aici au murit demult.
Drumul oaselor
La baza drumului dintre Hunedoara şi Sântuhalm în anii `60 a fost folosit şi pământ escavat din cimitir.
Bătrânii satului povesteau că în urmă cu mai mult de 50 de ani în zona în care se află acum intersecţia dintre şoseaua Hunedoara – Sântuhalm şi drumul Nandrului noaptea auzeau tropot de cai înhămaţi la trăsură, clinchet de clopoţei şi, cine se încumeta să iasă din casă, vedea uneori două năluci cu pălării şi mantii lungi şi negre.
Nălucile ignorau pe oricine care ar fi vrut să le iasă în cale, dar oamenii, temători, se fereau, în general, să se apropie de ele. Poveştile bătrânilor însă au rămas îngropate doar în memoria câtorva, pentru că oamenii nu erau dispuşi să creadă poveşti cu fantome sau, chiar dacă le credeau, nu era timpul să le spună şi altora.
La începutul anilor `60 s-a construit drumul de legătură dintre Hunedoara şi Sântuhalm pe traseul pe care îl cunoaştem cu toţii astăzi. Chiar în acea zonă, pentru umplutura drumului, s-a folosit pământ escavat – spun oamenii – din vechiul cimitir de la Cristur.
Constructorii nu au luat atunci în seamă că, odată cu bulgării de pământ au luat şi oseminte ale celor îngropaţi. Ateismul declarat al constructorilor socialismului ignora astfel de amănunte. Apoi uitarea s-a lăsat peste poveşti, legende şi întâmplări, dar drumul, folosit tot mai des, şi-a cerut tributul.
” Când am făcut inaugurarea noului sediu al firmei la care lucram în 1998, Adrian Filer, comandantul adjunct din acea perioadă al Poliţiei municipale, invitat şi el, a pomenit întâmplător despre desele accidente de circulaţie care au loc la intrarea drumului Nandrului în şosea. Părintele care ne sfinţise sediul, pr. Dorian Oneţ din Peştişul Mare, a povestit atunci despre ce se află sub şosea – pământ cu oseminte. Am hotărât atunci să ridicăm în zonă o troiţă, pentru odihna sufletelor celor îngropaţi fără voia lor acolo.”, îşi aminteşte Simion Spătaru, cel care (modest) nu recunoaşte că el a fost omul cu ideea.
Fiecare dintre cei prezenţi a contribuit cu ceva pentru ca troiţa să se ridice şi – dovadă că oamenii satului au primit-o cu bucurie – şi astăzi, după nouă ani, la baza ei sunt mereu flori proaspete şi lumânări.
„ Oamenii din sat mi-au povestit demult, la sosirea mea în această parohie, despre ce e sub drumul peste care trecem în fiecare zi. Am făcut slujbă pentru odihna sufletelor celor morţi, dar nu a fost de ajuns. Nu am ţinut socoteala numărului de accidente, dar când am aflat despre asta, le-am povestit celor de faţă ceea ce ştiam.Toţi cei prezenţi au dorit să contribuie apoi la ridicarea troiţei.”, spune preotul Dorian Oneţ.
După nouă ani de la ridicarea ei, troiţa se află în pericol. Drumarii care lucrează la modernizarea DJ 687 ( cum apare pe toate hărţile rutiere drumul de legătură al Hunedoarei cu şoseaua naţională) s-au străduit să o protejeze, dar tot au fost nevoiţi să sape până în imediata ei apropiere.
Există posibilitatea ca, din cauza lucrărilor de finisare ulterioare, să fie nevoie totuşi ca troiţa să fie mutată. Până atunci, orice şofer neatent sau grăbit poate să o dărâme, pentru că între carosabil şi gard nu e distanţă mai mare de jumătate de metru.
Dana Ioan
