Caraş-Severin, Romania

În judeţul nostru, există aproximativ 7.000 de persoane cu handicap. Dintre acestea, aproximativ 500 sunt înscrise la Asociaţia Persoanelor cu Handicap Neuromotor Caraş-Severin.

„Cifra reală este mult mai mare, dar nu toţi ştiu de asociaţie, sau nu toţi vor să se înscrie. Modificările legislative sunt oricum importante pentru toţi“, a declarat Ştefan steiner, preşedintele Asociaţiei.

Principalele modificări vizează indemnizaţiile acordate, creditele luate de persoanele cu handicap, precum şi dreptul la călătoriile gratuite. „Una din prevederile legale importante este cea conform căruia statul plăteşte dobânda în cazul unui împrumut“, a adăugat dl. Steiner.

Astfel, în cazul în care o persoană cu handicap apelează la un credit bancar pentru a-şi cumpăra o locuinţă sau o maşină, rata va fi plătită de persoana în cautză, iar dobânda de la bugetul de stat. O altă prevedere a legi vizează acordarea medicamentelor şi tratamentului gratuit pentru aceste persoane.

În ceea ce priveşte însoţitorii persoanelor cu handicap, părinţii acestor copii pot avea concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până la trei ani, apoi 450 de lei, plus concediu pentru copiii cu vârste între 3 şi 7 ani.

Pentru părinţii a căroro copii au vârstele cuprinse între 7 şi 18 ani, programul de lucru poate fi de doar patru ore, la cererea acestora.

Doina Rolea

[email protected]