Se pare că încet, încet, liniştea revine în Valea Domanului. Dacă miercuri, la reunirea lotului, nu se ştia cine va antrena în acest sezon competiţional echipa de liga a II-a, FCM Reşiţa, de astăzi, echipa are din nou antrenori.
Asta după plecarea de la cârma echipei a celor doi antrenori Alexandru Pelici şi Marcel Rusu la echipa Forex Braşov.
Fostul jucător al echipei reşiţene, în prezent antrenor, Petre Panescu, va fi secondat de Leo Doană, antrenor-jucător.
Chiar dacă se vehicula numele lui Make Vizitiu, ca antrenor, conducerea clubului a luat hotărârea cea mai bună pentru fotbalul reşiţean, sperăm noi, pentru ca echipa să poată reveni pe linia de plutire, mai ales că nu mai este foarte mult până la debutul ediţiei 2007-2008 a Ligii a II-a de fotbal.
„Chiar dacă la reunire nu se ştia dacă fotbaliştii vor intra pe teren pentru a efectua antrenamente, datorită restanţelor încă din luna aprilie, astăzi, antrenamentul va fi condus de către Petre Panescu, după ce preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului, Dan Izvernar le-a promis jucătorilor ca până cel târziu sâmbătă, 7 iulie a.c., o parte din ratele contractuale restante să le fie achitate fotbaliştilor“, ne-a declarat astăzi Petre Tincul, director executiv al FCM Reşiţa.
Leo Doană, antrenor-jucător spunea ieri că „este un lucru bun faptul că încet, încet lucrurile încep să se rezolve, şi ceea ce este mai important este faptul că jucătorii vor începe de astăzi antrenamentele, chiar dacă de un cantonament este încă prea devreme să vorbim, mai ales că la stadion există o bază sportivă bună pentru desfăşurarea în condiţii optime ale antrenamentelor“.
Camelia Giuca
