În sala de sport a Liceului de Artă „Sabin Păutza“ din Reşiţa, vor debuta Campionatele Naţionale de Lupte Libere, concurs rezervat seniorilor, atât la masculin, cât şi la feminin.
Este pentru prima oară după aproximativ 30 de ani când Reşiţa găzduieşte un concurs de asemenea anvergură. Sportivii de la CSM Reşiţa, antrenaţi de prof. Adrian Dacica, se antrenează intens pentru ca la acest concurs rezultatele să fie pe măsură, iar pentru medaliata cu bronz de la Belgrad, Diana Mudrag, este şi un concurs care contează în obţinerea baremului pentru o calificare la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Beijing.
Obiectivul luptătoarei reşiţene este obţinerea titlului naţional.
