Caraş-Severin, Romania

De joi, 2 octombrie, noua piaţă de maşini amplasată în curtea societăţii Urban, de pe B-dul Muncii nr.25, poate primi autovehiculele celor ce doresc să le expună spre vânzare. Mai mult, timp de o lună de zile, până la data de 1 noiembrie maşinile pot fi expuse fără nici un fel de taxă. De asemenea, proprietarii nu trebuie să îşi facă probleme pentru siguranţa autovehiculelor deoarece spaţiul pe care vor fi amplasate va fi iluminat şi păzit pe timp de noapte.

În consecinţă, cei care au maşini de vânzare şi care le vor parca în continuare pe trotuare sau pe str. Făgăraşului, în zona Liceului Teoretic „Mircea Eliade“, vor fi amendaţi de Poliţia Comunitară. Parcarea maşinilor de vânzare în alte locuri devine astfel un act ilegal. Vă reamintim că primele demersuri pentru piaţa de maşini au fost făcute în toamna anului trecut însă fără succes deoarece au apărut probleme cu terenul.

Aşadar, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Reşiţa a fost aprobat proiectul pentru amenajarea pieţei de maşini pe nişte terenuri aflate în proprietatea societăţii Urban. De asemenea, tot consilierii locali au fost de acord ca viitoarea piaţă să se afle în subordinea S.C. Pieţe Reşiţa.

Doina Rolea

[email protected]