REŞIŢA – Aceasta este scoasă la vânzare în întregime. Este o vânzare în bloc, licitaţia va fi cu strigare ascendentă, preţul de pornire fiind de 2.844.000 euro.
Adunarea Creditorilor, în care Statul Român, reprezentat prin mai multe instituţii dintre care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, deţine peste 50%, a aprobat spre finele anului trecut (mai exact în luna octombrie) vânzarea în bloc a platformei Mociur. Potrivit reprezentanţilor UCMR, platforma nu face parte din centrul activităţii uzinei reşiţene. Practic, aici societatea nu mai desfăşoară de foarte mulţi ani activităţi de producţie, majoritatea imobilelor fiind în conservare.
Un alt motiv care a grăbit luarea acestei decizii l-a constituit vânzarea şi demolarea imobilelor de pe platformele învecinate, cum ar fi UCM Turnate şi Eurometal, fapt ce a sporit gradul de expunere a bunurilor UCMR la furt şi vandalizare. Pentru a putea acoperi cât de cât cheltuielile cu impozitele, precum şi cele cu serviciile de pază s-a încercat închirierea clădirilor. Din păcate însă, cerinţa a fost foarte redusă, deoarece industria reşiţeană este în regres, iar halele de pe platforma Mociur, în cea mai mare parte, au fost concepute pentru industria grea şi activităţi conexe acesteia.
Vânzarea se va face în cadrul unei licitaţii organizate de Consorţiul de Administratori Judiciari azi, 28 ianuarie 2019, începând cu ora 12, la Bucureşti. Reamintim că încă din 2017, primarul Reşiţei, Ioan Popa, a negociat, cu toţi factorii implicaţi în administrarea obiectivelor UCMR, achiziţionarea Platformei Mociur. Acest demers vine în contextul în care Municipiul Reșița are prevăzut în strategia integrată de dezvoltare locală și planul de mobilitate, proiecte de dezvoltare și regenerare urbană pentru zonele industriale abandonate. În această strategie asumată de administrația locală reșițeană intră și platforma industrială Mociur.
Foto: Adrian Drăgan
