RĂCĂŞDIA – Doar ce-au trecut sărbătorile şi noul an şi-a înfipt colţii la Răcăşdia pentru ridicarea gunoiului.
Toată lumea a remarcat că au început să curgă hârtii peste hârtii, tot felul de înştiinţări de plată sau de creşteri ale preţurilor şi tarifelor la majoritatea serviciilor. Este şi cazul gunoiului menajer, unele firme adăugând câte o cifră care, aparent nu se simte, dar trage de buzunarul celor avizaţi. Cu toate că salubrizarea unor localităţi din zona Oraviţei trebuia preluată anul trecut, încă de la 1 mai, de către un operator din Brăila, acest lucru n-a fost posibil, întrucât nici până în prezent n-a fost rezolvată situaţia deponeului.
Primarul comunei Răcăşdia, Ilie Mirco Lechici, explică: „Deocamdată operăm cu Societatea Ecologica Văliug şi transportăm deşeurile menajere la Oradea, ca restul judeţului. Brai-Cata va fi noul operator dar atâta timp cât deponeul nu e funcţional, nu-şi poate începe activitatea fiindcă n-are unde să depoziteze gunoiul menajer. Promisiuni de reglementare a acestei situaţii au tot fost, la fel şi amânări dar, până acum nu s-a făcut nimic în acest sens“.
În schimb, firma din Văliug n-a uitat să-l înştiinţeze pe primar că a crescut tariful: „Ecologica Văliug a practicat până la 31 decembrie 2018 tariful de 508 lei/tonă, precizează Mirco Lechici, iar în acest an, după Sf. Ion am primit o hârtie că preţul a crescut cu 50 lei, tariful fiind acum de 558 lei/tonă. Banii sunt colectaţi de la persoanele fizice, iar noi achităm suma totală prin Primărie. E o problemă foarte delicată, fiindcă e foarte greu pentru o persoană fizică să achite până în decembrie, iar factura trebuie plătită, că altfel nu mai vin să ridice gunoiul“.
Noul operator, Brai-Cata, ar fi încheiat contracte individuale pentru fiecare gospodărie, iar gunoiul s-ar fi ridicat de două ori pe săptămână, cetăţenilor fiindu-le puse la dispoziţie şi pubele, inclusiv containere pentru depozitarea selectivă a deşeurilor menajere.
