Caraş-Severin, Romania

Grijile şi necazurile pensionarilor se pare că sunt interminabile. Ca şi când pensiile mici şi povara bătrâneţii care îi apasă pe umeri nu sunt suficiente, acum sunt nevoiţi să se trezească în toiul nopţii să prindă un loc la coadă, pentru legitimaţiile de călătorie.

Consiliului Local al municipiului Reşiţa a luat o hotărâre care are ca ţintă pensionarii. Aceştia vor putea beneficia de o serie de facilităţi în ceea ce priveşte transportul în comun.

Aceste înlesniri nu au venit aşa pur şi simplu, ci a fost nevoie de un protest al pensionarilor. Atunci, primarul Reşiţei, Liviu Spătaru, le-a promis bătrânilor că vechea hotărâre a Consiliului Local, în care se făcea o diferenţiere de vârstă pentru gratuitatea transportului în comun, va fi modificată.

Zis şi făcut! Numai că problema a luat o altă turnură. Acum pensionarii sunt nevoiţi să aştepte în faţa ghişeului unde se eliberează legitimaţiile, ore, chiar zile, asta în fiecare lună.

„Ne trezim la ora trei noaptea ca să ajungem la un număr. Este strigător la cer“, spune indignată Maria Stăcescu, o pensionară de 83 de ani din Reşiţa. „Am crezut că ne va fi de folos, dar mai tare ne-a încurcat această măsură. Am aşteptat şase ore pentru o legitimaţie. Este ruşinos ce sa întâmplă cu pensionarii“, spune Cornelia R.

Liderul pensionarilor din Caraş-Severin, dl Dumitru Ursu, susţine că:„ Autorităţile au fost receptive, însă organizarea acestei acţiuni lasă de dorit. Trebuie avut în vedere că sunt oameni în vârstă care nu rezistă la asemenea cozi“.

Liderul pensionarilor a avut astăzi o întrevedere cu directorul executiv al SC Prescom, dl Gheorghe Marchiş. În urma discuţiilor au decis să se ia în calcul posibilitatea stabilirii unei liste în ordine alfabetică pentru evitatea aglomeraţiei.

Anca Preda

[email protected]