Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Au fost afectate un autoturism implicat într-un accident şi o locuinţă, ambele din Reşiţa.

Pompierii militari reşiţeni au avut de lucru duminică seara, când au intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite în municipiu. Primul dintre ele a fost anunţat la ora 23.13, fiind vorba despre un autoturism care a căzut pradă flăcărilor în urma unui accident rutier produs pe strada Rodnei. „Din primele cercetări, cauza probabilă care a determinat producerea incendiului a constat în scântei mecanice care au aprins lichidele combustibile scurse în urma coliziunii celor două autoturisme implicate. Autovehiculul a ars în proporție de 50%, fiind afectată toată partea din față“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Cel de-al doilea incendiu a fost anunțat două minute mai târziu, la ora 23.15, când flăcările au cuprins coşul de evacuare a fumului dintr-o gospodărie de pe strada Feroviarului. Din fericire, pompierii militari au reuşit să stingă focul care ameninţa să cuprindă casa, valoarea estimată a pagubelor fiind limitată undeva la 500 de lei.

Pompierii notează că niciunul dintre incidente nu s-a soldat cu victime, însă pentru ca situaţiile în genul celei de pe strada Feroviarului să nu repete, pompierii recomandă „cetățenilor să nu uite să acorde atenția cuvenită curățării coșurilor de fum și întreținerii corespunzătoare a întregului sistem de încălzire“, se mai arată în documentul citat.