REȘIȚA – Asta facem zilnic. Mereu, oriunde, oricând, peste tot – punem etichete. Probabil ne place să o facem pentru a nu ne simţi uneori mici şi slabi, și o facem în funcție de orice: îmbrăcăminte, bani, prieteni, iubit, ce se mănâncă, locurile în care se iese, cum și cu cine se vorbește, despre ce și cum se scrie, ce activitate are în viaţă şi pe internet etc.
Nu contează că suntem la birou, pe câmp, în maşină, în excursie sau la locul de muncă, oricare ar fi acesta, mereu va exista un celălalt pe care să îl analizăm, discutăm și, firește, etichetăm. Totul „ne dă dreptul” să punem etichete, să arătăm cu degetul, să catalogăm, să caracterizăm. Este adevărat, suntem oameni şi greşim. Important este să ne dăm seama de asta, la un moment dat, numai că unii nu facem un efort cât de mic pentru a trece dincolo de aparențe și pentru a vedea adevărata față a oamenilor.
Am mai abordat subiectul acestei slăbiciuni care, până la urmă nu ajută la nimic, ba chiar înjoseşte. Etichetarea apare atunci când tu crezi că eşti mai bun, mai capabil, mai realizat, mai grozav. Poate că aşa şi eşti, însă când te apuci să etichetezi, nu mai eşti nimic din ceea ce crezi. Caracterul, bunătatea, omenia, umorul, inteligenţa, voia bună, respectul, bunul simţ sunt ceea ce poate fi frumos la un om, nu reperele sociale. Haideţi să vedem puţin din toate astea în cei de lângă noi.
Ştiţi de ce am revenit asupra subiectului? Pentru că am constatat cu tristeţe că etichetarea nu iartă pe nimeni. Atunci când a fost la Reşiţa, printre altele, fostul premier Victor Ponta spunea despre fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor, că „este băiat bun, dar are aşa un suflet de sclav. Şi sclavului îi place din când în când să fie bătut de stăpân“. Nu am scris despre subiect chiar dacă un titlu cu o astfel de declaraţie ar fi fost foarte citit. Însă, pe moment am zâmbit trist, realizând încă o dată cât de uşor etichetăm oamenii. În plus, chiar nu eram de acord cu ceea ce spunea despre Fifor. Îl ştiam de la colegii din Arad ca fiind un om de treabă. Apoi, am avut ocazia să îl cunosc când a fost ministrul Economiei și să îmi dau seama că, dincolo de „sufletul de sclav“ văzut de Victor Ponta, există un om bun şi foarte inteligent, echilibrat şi paşnic. Iar despre sufletele oamenilor, eu zic mai întâi să-l vedem pe al nostru, apoi să sondăm prin altele. Deci, nu contează cine eşti şi ce eşti, mereu vei eticheta, mereu vei fi etichetat. Măcar de ne-ar ajuta la ceva…
Am etichetat eu vreodată pe cineva? Firește. Aș fi ipocrită dacă nu aș recunoaște că nu am făcut notă discordantă, numai că la mine a fost mai greu să mă las păcălită de părerile celorlalţi. Defectul meu este că eu văd oamenii prin ochii mei. Am fost etichetată și eu la rândul meu? Evident. E neplăcut, așa că nici eu nu mai etichetez. Mi-a rămas doar să mulțumesc tuturor celor care m-au învățat şi îmi mulţumesc mie că am înţeles să fac un pas în spate și să aștept. Fără să pun o etichetă și să întorc spatele…