ANL a apelat la consultanţi de expertiză care au precizat că 45 de case ar trebui demolate, iar celelalte, consolidate. Rezultatele expertizelor au fost contestate de unii localnici. Ca urmare a unei sesizări adresate de şeful Corpului de Control al Prefecturii Timiş, Laviniu Bedrosian, conducerii Ministerului Transporturilor s-a constituit o comisie de specialişti, care a analizat situaţia.
Aceştia au constatat că numai trei case au fost uşor afectate de apă. În aceste condiţii ANL a decis blocarea plăţii lucrărilor de expertiză, modificând prin act adiţional contractul de consolidare pentru cele 45 de case ce se presupunea ca ar trebui reconstruite.
Carmen Barna