EFTIMIE MURGU – Asociaţia „Acasă în Banat“ a câştigat finanţarea pentru proiectul „Colorează satul“. Intrat în competiţie pentru o finanţare de 10. 000 de euro, în cadrul campaniei „Cinstim binele“ organizată de PRO TV, proiectul s-a numărat între cele opt selectate pentru obţinerea acestei finanţări.
Din juriu a facut parte şi cunoscutul actor Dragoş Bucur, realizatorul emisiunii „Visuri la cheie“, care a anunţat, de altfel, pe postul de televiziune că vineri, 11 ianuarie, banii ajung la Rudăria. Cotidianul nostru a consemnat intrarea în competiţie a acestui important proiect realizat de Radu Trifan şi echipa de voluntari a Asociaţiei „Acasă în Banat“, care şi-au propus să refacă în doar trei zile, 30 de case, poate chiar mai multe, în comuna Eftimie Murgu. Asta pentru a le reda strălucirea de odinioară, ca să atragă turiştii în zonă pentru vizitarea complexului mulinologic de la Rudăria.
Radu Trifan, care este preşedintele asociaţiei, cu sediul în Valeapai, a subliniat că Eftimie Murgu „este o localitate-simbol pentru tot Banatul, cu un potenţial turistic uriaş, lansând, totodată mesajul: „Păstraţi casele Banatului, arhitectura sătească!“.
Un turist argentinian va sta întreaga iarnă în România, într-o casă pe care Radu şi soţia sa au început să o refacă, iar la vară, în luna iunie, vor începe lucrările de renovare a caselor.
