Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Ultimele zile ale anului trecut au adus cu ele o importantă modificare legislativă care ar putea însemna mult pentru victimele violenţei în familie. Începând din 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin în cazurile de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil cinci zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc, ne informează Poliţia judeţului.

Polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor. „Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane. În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt“, ne informează IPJ, cu specificaţia că, în anumite situaţii, se poate lua decizia evacuării agresorului din imobil, caz în care i se acordă timpul necesar pentru a-şi lua acte, bani, medicamente sau bunuri personale de strictă necesitate.

Seturi de întrebări

„Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol. Primele șapte întrebări se referă la situații de o gravitate mai ridicată. Astfel, printre altele, victima va trebui să răspundă la următoarele întrebări: «Agresorul/agresoarea a încercat vreodată să vă ucidă?», «A folosit vreodată arme sau obiecte care să vă rănească?» sau «În urma acestui incident aţi suferit leziuni? Echimoze, Excoriaţii, Plăgi tăiate/înţepate/împuşcate, Arsuri, Mutilări, Altele?». Dacă la două din primele şapte întrebări răspunsul este afirmativ, poliţistul va încadra situaţia ca având un «risc iminent pentru victimă» şi va putea emite ordinul de protecţie provizoriu. (…) Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta“, se arată în comunicatul remis redacţiei.

Primele cazuri

În Caraş-Severin, în doar câteva zile, oamenii legii au emis două asemenea ordine de protecţie provizorii. Unul dintre ele la Oţelu Roşu, unde o femeie de 37 de ani a sesizat Poliţia după ce concubinul său, un bărbat de 34 de ani, fiind băut făcea scandal acasă. La faţa locului, poliţiştii au putut constata că bărbatul era beat, că era agresiv şi că a încercat să arunce pe fereastră un televizor şi alte bunuri, iar concubina care i-a chemat avea urme de agresiune în zona feţei. „A fost emis ordin de protecție provizorie pentru cinci zile, bărbatul de 34 de ani fiind evacuat din imobil. Totodată se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie“, ne asigură oamenii legii.