BĂILE HERCULANE – Începând de la 1 ianuarie 2019, turiştii care vizitează staţiunea de pe Valea Cernei plătesc o taxă specială denumită „taxă de staţiune balneoclimaterică“. Iniţiativa îi aparţine primarului Cristian Miclău, care a supus spre aprobare proiectul de hotărâre privind instituirea acestei taxe, precum şi Regulamentul de aplicare a acesteia, în ultima şedinţă a Consiliului Local.
Proiectul a propus ca taxa să reprezinte 1 la sută din prima zi de cazare a turistului, dar nu mai puţin de 1 leu pentru fiecare persoană. Banii colectaţi din această taxă specială ar urma să fie folosiţi pentru promovarea staţiunii. Proiectul de hotărâre pentru instituirea acestei taxe a fost aprobat, astfel că, de la anul, va fi o plată suplimentară cu specificaţie pentru sejurul în staţiune, nu ca în alţi ani, când taxa s-a regăsit sub alte forme.
