Potrivit Legii 221/2006 pentru aprobarea OUG nr. 11/2006, toate pasarile lasate
libere în afara gospodariei se considera ca nu au stapân, se confisca
si se eutanasiaza, fara a se acorda despagubiri.
Pasarile capturate de politisti, ajutati de reprezentantii comandamentelor
judetene antiepiziootice, vor fi eutanasiate. Oficialul guvernului a precizat
ca doreste ca masura sa aiba un caracter preventiv. „Populatia trebuie
înteleaga ca trebuie sa-si tina pasarile închise”, a declarat
Adrian Tibu, purtatorul de cuvânt al Ministerului Agriculturii.
De asemenea, nerespectarea deciziilor emise de Comandamentul central pentru
combaterea gripei aviare de catre presedintii si membrii comandamentelor antiepizootice
judetene si locale constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare
de la 6 luni la un an. OUG nr. 11/2006 a fost modificata la Parlament, prin
introducerea unor amendamente. Purtatorul de cuvânt al Guvernului a afirmat
ca primul-ministru a solicitat ca acest act normativ sa fie publicat astazi
în Monitorul Oficial.
Recensamânt al tuturor fermelor
În Comandamentul pentru combaterea gripei aviare s-a luat sâmbata
decizia ca Ministerul Agriculturii si ANSVSA sa faca un recensamânt al
tuturor fermelor din România. Decizia a fost luata pentru a putea verifica
daca exista ferme care functioneaza clandestin si care nu respecta conditiile
sanitar-veterinare, a explicat purtatorul de cuvânt.
În urmatoarea perioada, Ministerul Agriculturii va demara o campanie
de informare a producatorilor agricoli în legatura cu noile prevederi
legislative privind masurile de prevenire a raspândirii virusului gripei
aviare, precum si un recensamânt al tuturor fermelor cu scopul de a le
depista pe cele care functioneaza clandestin.
D. S.