Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deşi lucrurile păreau liniştite în rândul social-democraţilor cărăşeni, se pare că neliniştile încă îi macină pe unii. Ba mai mult, anumiți edili susţin că sunt chemaţi la Bucureşti chiar de preşedintele partidului, Liviu Dragnea. Ca să? Nici ei nu ştiu exact, ştiu doar că i-a chemat Dragnea.

Întrebat dacă sunt chemaţi de şeful PSD pentru niscaiva proiecte, un primar mai vorbăreţ ne-a spus că şi pentru asta, dar mai ales „pentru a explica situaţia din PSD Caraş-Severin“. Încă există probleme în organizaţia judeţeană? Primarul respectiv ne-a spus nedumerit: „cred că da, dar v-am spus că suntem chemaţi mai mulţi primari din judeţ“.

Interesant este faptul nu că sunt chemaţi, ci cum ştie şeful PSD să îi aleagă ca să îi cheme. Sau dacă cei din conducerea PSD Caraș-Severin ştiu acest lucru. „Da, ştim. Primarii ne-au spus şi nouă. Numai că, sincer, mă îndoiesc că domnul preşedinte Dragnea are timp să cheme pe cineva la Bucureşti. Ca să ce? În PSD nu există decât problemele scornite de unii, aceiaşi care îi spun dlui Dragnea că primarii vor să meargă la Bucureşti să discute cu dânsul. Eu cred că, în judeţ, primarii au lucruri importante de făcut pentru comunităţile lor, iar când realizează ceva sigur că pot merge să se mândrească cu ele la şeful partidului. Mi se pare aşa un joc pueril, primarii să ştie că sunt chemaţi la Bucureşti de dl Dragnea, iar dânsul să ştie că primarii de pe aici vor să vorbească cu dânsul. Eu zic să ne vedem de treabă. PSD Caraş-Severin are un preşedinte, pe dl Mocioalcă, căruia primarii îi pot spune problemele, pentru ca dânsul să le transmită la Bucureşti, să caute rezolvări pentru comunităţile locale aşa cum a făcut de atâtea ori“, ne-a declarat vicepreşedintele PSD Caraş-Severin, Flavius Nedelcea.

Totuşi, cum rămâne? Primarii merg la Bucureşti că îi cheamă liderul PSD? Liviu Dragnea ştie că primarii merg în capitală ca să îi vorbească? Sau cineva face pe intermediarul unor întâlniri de care nimeni nu ştie?