Caraş-Severin, Romania

În primele luni ale anului viitor, multe familii din România se vor trezi în stradă. Nici judeţul nostru nu va scăpa neafectat de acest val. Dacă în Reşiţa, conform declaraţiei primarului Liviu Spătaru, nu există decât vreo două-trei cazuri de acest gen, situaţia este gravă în Băile Herculane, unde mult mai multe familii vor primi o „vizită” de la executorul judecătoresc.

Problema este sporită de faptul că peste jumătate din numărul celor ce urmează să fie evacuaţi au ajuns deja la vârsta a treia, deci le va fi cam greu să-şi găsească o locuinţă. În Caraş-Severin, conform Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în jur de 50 de chiriaşi sunt în situaţia de a ajunge, în scurt timp, în stradă.

Nina Curiţa