GÎRNIC – Nici nu s-au încheiat lucrările pe DC 49, căci în zonă s-au produs noi alunecări de teren, în urma ploilor din această lună.
Modernizarea tronsonului de zece kilometri dintre localitatea Padina Matei şi oraşul Moldova Nouă se derulează greu, cu viteza melcului am putea spune chiar, având în vedere că lucrările pe acest drum au demarat în urmă cu trei ani, iar ele continuă şi în prezent. Primarul comunei Gîrnic, Nicolae Tismănariu, spune că lucrările au fost îngreunate şi de alunecările de teren care au avut loc în zonă, de-a lungul timpului, cele mai recente producându-se cu ocazia ploilor din ultima perioadă.
„Constructorul mai are de turnat asfalt pe o lungime de un kilometru, după care urmează cel de-al doilea strat. Întârzierile au avut loc şi din cauza alunecărilor de teren, care se tot produc, dat fiind faptul că este un drum de coastă. Alunecări mai seriase am avut în primăvara anului trecut, când pământul a luat-o la vale în două locaţii. La acea dată, comisia venită să evalueze pagubele ne-a acordat despăgubiri în sumă de numai 700 de lei. Păi ce să facem cu banii aştia?! Aşa că, luna aceasta, când am întâmpinat din nou probleme de acest gen, am făcut reparaţiile pe cheltuiala noastră, şi nici nu am mai solicitat nici o comisie de evaluare la faţa locului!“, ne-a declarat deranjat de această situaţie primarul Tismănariu.
Tot pe acest drum urmează să se ridice mai multe ziduri de sprijin, însă lucrarea nu a fost scoasă încă la licitaţie de Compania Naţională de Investiţii.
