Caraş-Severin, Romania

S-au înlocuit nouă sute de corpuri de iluminat, instalându-se becuri economice, care aduc o economie de aproximativ 25% şi o sporire a puterii iluminatului cu 50%. Lucrările au fost urmărite foarte atent de personalul delegat al primăriei. Calitatea lucrărilor are o garanţie de şapte până la 12 ani pentru corpurile de iluminat .

„Am considerat necesar să executăm această lucrare, pentru a îmbunătăţii iluminatul public şi pentru ca oraşul nostru să înceapă integrarea europeană, acesta este un prim proiect rezolvat. De asemenea, s-a aprobat proiectul de alimentare cu apă potabilă a localităţii Măceşti, urmând să proiectăm şi canalizarea.

Vom organiza o licitaţie pentru cel mai mare proiect care s-a executat vreodată în Moldova Nouă, proiect de peste 20 de milioane de euro, care cuprinde refacerea întregii infrastructuri a oraşului: canalizare, apă potabilă, drumuri, staţii de epurare. Doresc să demonstrez că sunt cel mai bun primar, iar titlul de „Primarul anului 2005“, este un merit şi un imbold de a face şi mai mult“, ne-a relatat primarul oraşului Moldova Nouă, inginer Matei Lupu.

Voicu Trifan