Caraş-Severin, Romania

Rep.: Spuneţi trei lucruri pe care aţi reuşit să le influenţaţi în bine la Camera Deputaţilor.
Bogdan Olteanu: Sunt proiecte pe care mi le-am asumat personal şi care au început să se deruleze. Cel mai important este Codul Electoral, adică sistemul de vot uninominal, în favoarea căruia încerc să canalizez energiile. Deja Legea alegerilor europene va primi votul final în Cameră miercuri. Apoi, deschiderea Parlamentului pentru cei din afară: am organizat dezbateri publice, am făcut un program prin care ONG-urile pot să participe la discuţiile din comisii şi din plen. Apoi, chiar acum o săptămână am avut prima sesiune a Parlamentului tinerilor. 150 de tineri au dobândit calitatea de parlamentar pentru un weekend. În sfârşit, sunt bucuros că am reuşit să ies mult în ţară.

Rep: Ce v-aţi dorit să realizaţi şi nu aţi reuşit?
B.O.: Agenţia de Integritate. Simt că nu există sprijin politic pentru acest proiect. Aşa cum e legea modificată acum, ea nu o să facă mare treabă. Va fi un fel de cotă de alarmă, care să sesizeze Poliţia, Parchetul sau Garda Financiară. Într-un fel, va juca rolul presei sau al opiniei publice. Însă ea fusese gândită iniţial să investigheze şi să tragă şi concluzii. Pare-se că noi, clasa politică, nu suntem încă pregătiţi să ne asumăm un asemenea proiect.

Rep: Stolojan, Stoica şi Flutur. Îi consideraţi liberali autentici?
B.O.: Ultimii liberali autentici au murit demult. Pe noi trebuie să ne judece urmaşii noştri, nu trebuie să ne judecăm noi unii pe alţii. Vreau ca cel puţin Stolojan şi Flutur să rămână pe mai departe susţinători ai liberalismului din România şi membri ai PNL. Depinde numai de ei. În schimb, pe Valeriu Stoica îl consider o persoană de profundă rea-credinţă şi un adversar al PNL. Platforma liberală nu este însă o structură unitară. Este un grup în care s-au regăsit mai multe idei şi mai mulţi oameni cu viziuni diferite, în care sunt oameni care pot fi de bună-credinţă şi care pot dori binele partidului şi oameni care, fără îndoială, doresc răul partidului.

Rep.: Mona Muscă?
B.O.: Mona Muscă este o turnătoare la Securitate şi o mare mincinoasă! Este o mare greşeală a celor de la Platformă că au invitat-o şi oricare va fi viitorul relaţiei dintre partid şi Stolojan, Mona Muscă nu are ce căuta în PNL! Dar eu sper că Platforma nu va merge înainte cu oameni atât de diferiţi şi că oamenii de bună-credinţă îşi vor regăsi locul în partid.

Rep: Ar trebui ca PNL şi PD să candideze pe liste comune pentru alegerile euro-parlamentare?
B.O.: Ar trebui să candideze împreună, dar este posibil să candideze separat. Ar trebui să candideze împreună pentru că de asta suntem într-o alianţă şi trebuie să transmitem un mesaj politic comun, dar este posibil să şi candideze separat, pentru că simt că există ambiţii de a dovedi cine este mai mare, cine este mai puternic. Până la sfârşitul anului o decizie va fi luată.

Călin Corpaş