Caraş-Severin, Romania

Pentru a veni în sprijinul lui Vasile, studenţii de la Asistenţă Socială din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“, coordonaţi de cadrul didactic Lavinia Popp, au iniţiat o campanie de strângere de fonduri. Ei se deplasează în toate localităţile şi solicită fonduri de la primării, societăţi comerciale şi oameni simpli. În vârstă de 21 de ani, Vasile Birtea este imobilizat într-un scaun cu rotile ca urmare a unui accident rutier şi are nevoie de o operaţie ce poate fi efectuată doar la o clinică din China.

Consiliul Judeţean a venit în sprijinul tânărului, alocând suma de 100 de milioane lei vechi. „Domnul Birtea ne-a solicitat sprijinul pentru a putea fi operat în ianuarie şi nu am putut rămâne indiferenţi la suferinţa unui tânăr aflat la început de drum. Sperăm ca prin aportul nostru să îi putem aduce o rază de speranţă acum în prag de sărbători“ a precizat preşedintele CJ, Iosif Secăşan.

Nina Curiţa