Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În etapa a XI-a a Ligii a III-a la fotbal, Seria a IV-a, CSM Școlar Reșița – Millenium Giarmata 4-1.
CSM Școlar Reșița a obținut sâmbătă, 4 noiembrie, cea mai clară victorie de pe teren propriu din acest sezon împotriva echipei Millenium Giarmata, reușind să se impună cu scorul de 4-1. Reșițenii au început partida în atac, iar în primul minut de joc au irosit o ocazie foarte mare de gol prin Fabian Himcinschi. Primul gol al meciului a fost marcat de Alin Liuba în minutul 15, care a înscris dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri. Până la pauză, elevii lui Daniel Oprița nu au mai reușit să-și creeze ocazii de gol, ba mai mult, Giarmata a avut câteva șanse de-a egala.

În pauza meciului, Oprița le-a ținut un discurs mai dur jucătorilor reșițeni care, în repriza a doua și-au schimbat total atitudinea. În minutul 57, atacantul Cosmin Negoescu a majorat avantajul Reșiței, după ce Bogdan Szijj a șutat din marginea careului, iar portarul advers a respins mingea în fața vârfului reșițean. După doar patru minute, Claudiu Ghighilicea a profitat de o gafă a portarului Cristian Zimmermann și a înscris pentru scorul de 2-1. Imediat după golul oaspeților, în minutul 62, Negoescu a reușit dubla dintr-o centrare de partea dreaptă. Scorul final a fost stabilit de Alin Liuba, care a înscris din lovitura de la 11 metri obținută de Szijj. Partida s-a încheiat cu scorul de 4-1 pentru Reșița, iar Daniel Oprița speră ca echipa să nu mai facă pași greșiți în cele patru etape care au mai rămas de disputat până la pauza competițională din iarnă.

CSM Școlar Reșița: Zimmermann, Iova, Dulap, Bactăr, Liuba, Vaștag, Breșneni, Szijj, Velcotă, Negoescu, Himcinschi. Au mai jucat pentru rosso-neri: Costin, Beloescu, Bloju și Ponoran.

CSM Școlar a urcat pe locul cinci în clasament și se află la 11 puncte de liderul ACS Șirineasa. Următorul meci pentru Reșița va fi pe data de 11 noiembrie, când va întâlni în deplasare formația Șoimii Lipova.