În fapt, potrivit informaţiilor pe care le deţinem, ieri a avut loc un prim
termen în procesul intentat consiliului de către Tehnometalica. La momentul
votului, proiectul de hotărâre prin care urma să se aprobe vânzarea terenului
de 5.801 mp, la preţul de 36 euro/mp (+TVA), nu a avut trecere la consilieri
şi datorită scandalului declanşat de o vânzare similiară (către Elecon), dar
şi datorită faptului că firma evaluatoare avea legături cu unul dintre consilierii
locali ai Puterii, iar soţul celei care a făcut elavuarea în acest caz avea
un şopron închiriat în perimetrul cu pricina.
Cei de la Tehnometalica au făcut uz de actele normative în vigoare (Legea 215/2001
şi mult discutata hotărâre de Guvern 577/2002) şi s-au adresat justiţiei. Procesul
continuă.
Edilul local, Gheorghe Falcă, susţine că astfel de probleme ar putea să mai
apară, pentru că – după scandalul Elecon – consilierii s-ar putea să nu mai
voteze nici un fel de vânzare de terenuri.
R.B.
