Moral bun după Steaua
Marius Lăcătuş a declarat că-i simte în formă pe elevii săi, care au un moral bun după egalul cu Steaua: „Sper ca jucătorii mei să dea totul pe teren, precum în jocul cu Steaua. Îi simt în formă, au moral bun. Din păcate, avem o listă întreagă de indisponibili şi ne va fi greu cu Argeşul”.
Piteştenii, surpriză plăcută
„Fiara” a văzut meciul celor de la FC Argeş, din Cupă, cu Rapid. După acest joc, el a spus: „Nu se compară ce au jucat acum, cu ceea ce au făcut acasă, cu Craiova. Am văzut, la Bucureşti, o formaţie combativă, care şi-a atins scopul timp de 90 de minute. Au reuşit să închidă mai toate culoarele spre poarta lui Hotoboc, în faţa unei echipe pe val, cum e Rapidul. Să sperăm că noi îi vom putea depăşi”.
Meci foarte important
Punctul cu Steaua a fost mare, iar acum meciul cu FC Argeş e privit ca pe unul foarte important: „Chiar dacă nu este decisiv, meciul cu FC Argeş e unul foarte important. Sper să ne concentră la maximum, deoarece avem nevoie de cele trei puncte puse în joc. Să nu uităm că e o partidă cu o contracandidată la retrogradare”- a spus Lăcătuş.
Lotul UTA-ei, pentru meciul cu FC Argeş
UTA a intrat în cantonament cu un număr de 20 de jucători. Aceştia sunt: Tudor, Mârne – portari, Balint, Bălan, Rusu, Mihuţ, Tudose, Paşcovici, Melinte, Djokovic, C. Todea, Thiago, Simion, Anca, L. Todea, Simao, Apostu, Dănălache, Stojanovic, Edson – jucători de câmp.
Leo Sfara