REȘIȚA – Antrenorul rosso-nerilor a tras concluziile după egalul cu Sebișul. Roco Sandu, dezamăgit de rezultatul de egalitate obținut de formația sa cu Național Sebiș, consideră că acest meci l-a avut în mână și trebuia câștigat.
„A fost un meci interesant pe care l-am avut în mână. Am controlat jocul în prima repriză, am deschis scorul și am mai avut câteva situații de-a marca. Din păcate, Raul Doda a primit prostesc primul cartonaș galben, iar lipsa de experiență a lui s-a văzut. La al doilea galben a fost fault și am jucat în 10 oameni, aproape o repriză. Și pe fondul acestui cartonaș roșu primit de echipa noastră, totuși am avut două sau trei situații de-a duce scorul la 2-0 în favoarea noastră. În schimb, Sebiș a venit peste noi, ne-a presat și a venit și golul egalizator. La fel de bine ar fi putut să câștige și ei, pentru că, după ce au egalat, au avut câteva situații de poartă. Fiind în 10 oameni, Alin Liuba a vrut să facă faza de atac și pe cea de apărare, iar la faza golului a fost depășit de jucătorul Săulescu. Este normal ca într-un meci să fii depășit de adversar, cum am făcut și noi acest lucru de multe ori. Trebuia introdus un fundaș central, pentru că Andrei Vaștag a fost nevoit să se retragă în apărare, el fiind mijlocaș. Acesta nu este postul lui și de aceea l-am introdus pe Milorad Banac în locul lui Cosmin Negoescu. Dacă Liuba a fost depășit, Vaștag care e un jucător mai lent, cu siguranță că ar fi fost depășit și el în acea poziție. Este adevărat că după aceea n-am mai avut niciun jucător în atac, dar s-au mai văzut meciuri care s-au câștigat în 9 sau 10 oameni. La faza golului lor eram în superioritate numerică în careu și tot am primit gol. Se pare că am pierdut marcajul, iar adversarii au profitat de acest lucru”, a declarat Roco Sandu, antrenorul principal al echipei reșițene.