În ciuda unui nou cod rutier, accidentele continuă pe şoselele noastre şi ne întristează sufletele. Leontin Gheorghe U. conducea un Logan pe Bulevardul Republicii din Reşiţa. Pe o trecere de pietoni, o mamă trecea cu un copil. Din păcate, traversarea lor s-a încheiat nefericit, întrucât copilul, O. S., de 3 ani, a fost acroşat de către maşină. Copilul a suferit doar răni uşoare, care nu au necesitat internarea.
Un alt accident a avut loc la Greoni, sâmbătă, însă, de data aceasta, consecinţele au fost cât se poate de grave, soldându-se cu decesul şoferului implicat. Vasile Creţan, directorul Casei de Pensii Judeţene Caraş-Severin, nu a mai apucat să ajungă el însuşi să se bucure de pensie. Pe data de 9 decembrie a.c., el se afla la volanul unei Dacii Logan. A fost ultimul său drum, întrucât nu a mai redus viteza înainte de a intra într-o curbă. Autovehicolul a scăpat de sub control, a ieşit de pe carosabil şi s-a înfipt într-un pom de pe marginea drumului.
Cum şoferul nu purta nici centura de siguranţă, acest accident i-a fost fatal. A decedat pe loc, în urma impactului. Agenţii de poliţie au început cercetările pentru a descoperi cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest accident nefericit. Din păcate, deşi avem acum un cod rutier la standarde europene, şoferii noştri mai au până să ajungă la aceste standarde.
Nina Curiţa
