CARAȘ-SEVERIN – Nouă acoperişuri luate de vânt, şapte copaci căzuţi pe carosabil, patru autoturisme avariate şi o persoană rănită uşor – acesta este bilanţul ultimei furtuni. Ca un prim scurt bilanţ, cei de la ISU spun că au fost solicitaţi să intervină în mai multe localităţi afectate de furtună, printre care Reşiţa, Caransebeş, Oţelu Roşu, Gherteniş, Berzovia-Izgăr (DJ 587) şi Constantin Daicoviciu.
„Echipajele de intervenție au acționat în nouă situații pentru degajarea unor fragmente de acoperiș desprinse de pe blocuri din cauza vijeliei puternice. De asemenea, s-a intervenit în şapte cazuri pentru degajarea unor copaci căzuţi pe carosabil. (…) Din datele înregistate la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Semenic» al județului Caraș-Severin, patru autoturisme au fost avariate în urma manifestării acestor fenomene, iar o persoană a fost rănită ușor. La ora 09:30, localitățile Măureni, Șoșdea, Valea Pai, Duleu, Valea Mare, Fîrliug, Dezești, Remetea Pogănici, Scăiuș, Ruschița și zone din Oțelu Roșu, Reșița și Bocșa erau nealimentate cu energie electrică“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Duminică seara, distribuitorul de energie declarase stare de urgenţă de nivel 2, raportând că, în județul Caraș Severin, au fost afectate zece linii de medie tensiune, astfel că alimentarea cu electricitate era afectată total sau parțial în 23 de localități. Luni dimineaţă, la ora 8.00, mai erau afectate parţial şapte linii de medie tensiune, fiind afectată total sau parţial alimentarea cu electricitate în zece localități. La ora 10.00, numărul liniilor afectate a fost redus la şase, iar cel al localităţilor la trei.