Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Odată cu începerea noului an școlar se dă start și manifestărilor culturale în municipiul de pe Bârzava.

După o pauză estivală binemeritată, septembrie ne adună rând pe rând, în bănci, la serviciu, dar și în sălile de spectacole, pentru că, nu-i așa, ce-ar fi trupul fără spirit care, de asemenea, trebuie hrănit în chip și fel. Cultura este alimentația de bază, iar în materie de cultură, orașul nu duce lipsă de buni organizatori de evenimente. Instituțiile au început să-și pună la bătaie programele culturale, începând cu Teatrul de Vest, urmează la sfârșitul acestei săptămâni „Zilele Palatului Cultural“ cu un punct de maxim interes pentru sâmbătă, 16 septembrie, când va reveni în orașul nostru Filarmonica „Banatul“ din Timișoara, concertul fiind programat de la ora 19.00, în Parcul Tricolorului.

O altă manifestare care a făcut istorie, meritându-și calificativul de tradițională este, desigur, „Reșița în zece dimensiuni“. Cea mai complexă și de amploare manifestare a urbei organizată de Casa de Cultură a Sindicatelor a ajuns la cea de-a XXXVI-a ediție și se va desfășura în perioada 2 – 12 octombrie. Pictură, teatru, muzică, lansare de carte, dans, acestea sunt doar câteva din dimensiunile tradiționale nelipsite încă de pe vremea regretatului manager, Ioan Horațiu Vornica, la care se adaugă, multe altele, dezbateri, un simpozion pe teme de sănătate, medalioane comemorative, programul fiind întocmit foarte riguros de către managerul Marian Apostol, după atente consultări cu oamenii de cultură care-l asigură de tot sprijinul în realizarea acțiunilor. Astfel, reșițenii își vor potoli foamea de cultură cu momente speciale care delectează sufletul, manifestările fiind deschise cu o expoziție de pictură realizată de Bogdan Piperiu (Germania), artistul revenind în țară cu o expoziție amplă, după un preview în luna mai. De altfel, el a relizat și grafica pentru pliantele-program ale acestei ediții a manifestării. Va reveni și ilustrul matematician Dan Farcaș cu noi povești depre hipercivilizațiile din lumi paralele, folclorul nu lipsește din program, spectacolele de teatru pregătite de Teatrul de Vest, Teatrul de Artă din Deva și Teatrul Evreiesc de Stat, copiii mari și mici se vor bucura de magie într-un spectacol de iluzionism cu Lorenzo Cristian, mult încercata și îndrăgita actriță Anca Sigărtău este așteptată pe scena reșițeană a Casei de Cultură, poeții vor face și ei spectacol acompaniați de cantautorii Dinu Olărașu, Cristian Buică, Dan Vana și Marcel Bota, festivitatea de premiere a Concursului de Poezie „Ion Chichere“ creând o emulație artistică la care-și vor da concursul și actorii Marian Stan și Eugen Draghin. De asemenea, va fi un medalion „In memoriam Gheorghe Zincescu“ și un altul dedicat pictorului Iulian Vitalis Cojocaru prilejuit de dezvelirea bustului artistului, amplasat în luna iulie în fața Casei de Cultură a Sindicatelor.

Acestea sunt, așadar, promisiunile culturale din această toamnă pregătite pentru reșițeni, un program pentru toate vârstele și toate gusturile în materie de cultură pentru care se pot procura deja bilete la secretariatul Casei de Cultură, la parter, camera 54. Dacă unele tratative decurg favorabil, este posibil să avem și alte surprize frumoase, care să dea o tușă autumnală pastelată lui Brumărel.