Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În ultimele săptămâni de la destituirea din funcţia de inspector şcolar general a profesorului Adrian Doxan, au fost vehiculate tot felul de nume care ar putea ocupa primul loc în ierarhia învăţământului cărăşean. Printre acestea s-a aflat şi cel al profesorului Ioan Benga, care se află de altfel şi pe lista directorilor numiţi prin detaşare în interesul învăţământului, pentru postul de conducere al Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ Reşiţa.

Contactat de Jurnal de Caraş-Severin, Ioan Benga a declarat că toate ştirile apărute în ultimele zile „sunt vorbe. Deocamdată sunt la Colegiul «Mircea Eliade», azi. Ce va fi mâine, vedem. Să vedem cum vine documentul, până atunci mă mai gândesc. Trebuie să conducă şi Inspectoratul cineva!“.