CARANSEBEȘ – Asta i-a spus primarul Felix Borcean directorului Liceului Tehnologic „Dacia”, după ce Florin Bogdea l-a întrebat pe edil ce face pentru unitățile de învățământ, în condițiile în care se apropie începerea anului școlar.
Ședința ordinară pe august a Consiliului Local Caransebeș a adus în dezbatere, la secțiunea Întrebări/Interpelări și starea unităților de învățământ, mai ales că mai sunt doar câteva zile până la debutul unui nou an școlar. Social-democratul Florin Bogdea, director al Liceului Tehnologic „Dacia”, a fost cel care a ridicat problema: „Ce faceți pentru școlile din Caransebeș, că începe anul școlar?”. Nemulțumit de răspunsul venit de la viceprimarul Marius Isac, potrivit căruia în mapa de ședință se afla un raport al Serviciului Public de Întreținere și Reabilitare cu toate lucrările efectuate la unitățile de învățământ, Bogdea a lansat un apel către edil: „Vino să vezi cum e școala, cum sunt liceele tehnologice”.
A intervenit în discuție și primarul Felix Borcean, și el fost director de liceu, care a dat ca exemplu pozitiv, de bună gospodărire, Liceul Tehnologic „Decebal”, condus de directorul Mărioara Iova, pe care edilul îl vizitase doar cu câteva zile în urmă. „Hai să discutăm despre liceele tehnologice. Mergem de mână, în vizită, la d-na Mărioara Iova și după aia mergem la tine”, a fost invitația primarului pentru Bogdea, acesta replicând imediat: „Da, care a primit bani. De la Vela a primit, în mandatul lui Vela”.
Borcean nu a fost însă de acord cu explicația oferită de directorul de la „Dacia”. „Îți arăt cum arată liceul și Generală 2, făcute acum, de ei, din banii lor. Voi la <<Dacia>> aveți mai mulți bani ca ei din autofinanțate și n-ați făcut nimic, du-te să vezi cum arată școala ei, comparativ cu a ta”, a adăugat primarul Caransebeșului.
La finalul ședinței, Borcean a dat asigurări că și liceul condus de Florin Bogdea se va afla în perioada următoare în atenția municipalității: „Liceul <<Dacia>> ne-a trimis recent o listă extrem de lungă de reparații, punându-ne în imposibilitatea de a realiza aceste lucrări într-un termen foarte scurt, având în vedere că sunt și alte unități de învățământ cu probleme poate mai stringente decât ale lor. Dar evident, nici Liceul <<Dacia>>, chiar dacă este condus de un adversar politic, nu va rămâne în afara preocupărilor noastre și i-am promis d-lui director că în următoarele săptămâni ne vom ocupa și de solicitările dumnealui”.
