CARAȘ-SEVERIN – Aflat la prima participare la un Campionat Național de Kaiac-Canoe pentru seniori, cărășeanul Marius Milu a cucerit trei medalii în această săptămână, în competiția desfășurată la Bascov, în județul Argeș, făcându-și un frumos cadou de ziua lui.
Trecerea de la juniori la seniori nu l-a speriat pe Marius Milu, un sportiv în plină afirmare, care și-a trecut deja în palmares câteva rezultate notabile. Jurnal de Caraș-Severin și CAON sunt alături de sportivii care fac cinste județului nostru și încă o dată avem bucuria de a relata despre performanțele unui cărășean.
Participarea la Campionatul Național de Kaiac-Canoe pentru seniori de la Bascov (județul Argeș), i-a adus trei medalii lui Marius Milu, sportiv legitimat la CSA Steaua București. A devenit campion național la canoe-4, 1000 m, cu echipa CSA Steaua București, alături de Cătălin Chirilă, Andrei Ștefan Strat și Gabriel Gheoca, la canoe-2 – 200 m, alături de Gabriel Gheoca, a câștigat medalia de bronz, pentru ca tot pe treapta a treia a podiumului să se afle și în proba de canoe-1, 200 m.
„A fost prima mea competiție de seniori. Față de juniori, e diferență foarte, foarte mare. Eu sunt obișnuit cu concurența mare la Europene și Mondiale și n-a fost foarte greu, dar nici ușor. Concurența a fost puternică, la simplu s-a aflat în competiție Leonid Carp, vicecampion european și mondial de seniori”, ne-a spus triplul medaliat la Naționalele de seniori din acest an.
Cele trei medalii la Campionatul Național de kaiac-canoe pentru seniori au venit ca un frumos cadou pentru Marius Milu, care a împlinit 19 ani pe 1 septembrie.
Născut la Cornereva, pe 1 septembrie 1998, Marius Milu este legitimat la CSA Steaua București, este component al lotului olimpic de kaiac-canoe al României și are multe rezultate notabile la nivelul juniorilor, pe când evolua la CSS Orșova. Este campion mondial și european la canoe-4, pe 500 metri, vicecampion european de juniori la canoe-1, pe 500 metri, și medaliat cu argint la canoe dublu-1.000 metri. Rezultatele sale din 2016 l-au propulsat pe primul loc în clasamentul celor mai buni sportivi ai județului Mehedinți.
